Primăria municipiului Botoşani a primit două somații pentru plata unor datorii uriașe din cauza fostei societăți Termica. Este vorba de o somație privind plata a peste 89 milioane lei și o alta privind achitarea sumei de peste 9,3 milioane lei. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, susține că municipalitatea se confruntă cu o situație foarte gravă, după ce a fost obligată la plata acestor sume colosale.
”Aceste somații sună în felul următor: somație mobiliară prin care vă punem în vedere ca în termen de o zi de la data primii sau lansării acesteia să vă conformați întru totul titlului executoriu, în sensul de a achita aceste sume. Sunt venite din partea executorilor judecătorești care reprezintă cabinetul de insolvență Lulu Dascălu pentru datoriile pe care municipiul le are către societatea Termica SA, societate în lichidare, în faliment. În 2010 se emite o factură de către Termica, prin care se transferă o serie de active către muncipiul Botoșani în vederea reabilitării sistemului de termoficare, iar în urma intrării în faliment a societății, se deschide acțiune în instanță iar procesele sunt pierdute și municipiul Botoșani trebuie să plătească aceste sume din cauza că acest transfer nu s-a făcut într-un mod legal”, a precizat primarul municipiului Botoșani.
În cea de-a doua somație, datoria de 9.329.000 de lei, reprezentând chiria aferentă spaţiilor folosite de Modern Calor pentru instalaţii, din punctele termice. Dintre cei 9.329.000 de lei, 6.512.775 de lei reprezintă debitele aferente folosirii spaţiilor, 8.890 de lei cheltuieli de judecată și 2.709.000 de lei dobândă legală.
Primarul municipiului Botoșani susține că prin plata acestor datorii, primăria ar intra în faliment. Bugetul municipiului Botoșani pe un an este de 200 milioane lei, din care 32 milioane lei reprezintă partea de dezvoltare și restul partea de funcționare, iar datoria se ridică la 100 milioane lei, adică jumătate din bugetul municipiului.
”Asta ar însemna că trebuie să închidem curentul electric, iluminatul public, să nu mai plătim salarii, subvenții și drepturi sociale”, a spus Cosmin Andrei. Acesta susține că sunt două soluții pentru a asigura funcționalitatea primăriei, în continuare.
”Să solicităm sprijin din partea Guvernului prin care să primim o parte din aceste sume pentru a asigura funcționalitatea primăriei municipiukui Botoșani, iar a doua variantă este privatizarea societății Modern Calor. Nu putem priva municipiul Botoșani de la funcționare și dezvoltare în următorii ani de zile. Vinovați de această stare sunt cei care au fost la conducerea primăriei și societății Termica în 2010”, a mai spus Andrei.
Primarul spune că va face o cercetare administrativă pentru a vedea cine se face vinovat de situație.
”Veniturile de la taxe și impozite locale sunt în cuantum de 40 milioane lei. Deci, veniturile pe doi ani și jumătate pe care le încasăm de la taxe și impozite să plece automat în contul executorului”, a precizat primarul.
Primăria Botoșani are un termen de șase luni să plătească aceste datorii, pentru a nu fi blocate conturile, Edilul susține că Primăria Botoșani ar putea să intre chiar și în insolvență.
de 15 ani pagubosii fluturi au supt de la bugetul primarie si au falimentat primaria si au plecat iar acum isi bat joc de alegatorii Botosaniului….