Specialiștii neurochirurgi ai Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași au reușit să salveze viața unei fetițe de doar 12 ani din județul Botoșani. Copilul a ajuns în Unitatea de primiri urgență în stare gravă, neurochirurgii descoperind o tumoră cerebrală extrem de rară.
Fetița de 12 ani a ajuns în stare gravă în unitatea de primiri urgențe a Spitalului de Neurochirurgie din Iași cu dureri de cap agresive, dar și vărsături. Acesteia i s-au efectuat toate investigațiile necesare, iar în urma analizelor făcute cadrele medicale au descoperit o tumoră cerebrală destul de rară care în termeni medicali se numește ependimom.
Tot în termini medicali, în urma CT-ului efectuat în urgență a fost vizibilă „o leziune expansiva la nivelul ventriculului III ce blochează calea de scurgere a LCR-ului, iar în urma RMN-ului cranio-cerebral efectuat cu contrast am descoperit că este vorba despre un ependimom”.
„Am fost nevoiți ca după trei zile de la stabilizarea fetiței să intervenim chirurgical pentru a-i extirpa tumora cerebrală. Tumora cerebrală de tip ependimom este una extrem de rară, frecventă în rândul copiilor și care se manifestă cu dureri agresive de cap, vărsături, tulburări de echilibru. Operația a durat câteva ore și fost un real succes. Spitalul de Neurochirurgie din Iași este un spital extrem de bine dotat cu tehnologie de top. Investițiile făcute în ultimii ani în aparatura medicală, de înaltă performanță și-au dovedit eficiența în salvarea de vieți omenești, iar performanța este astăzi o normalitate. Vorbim și despre o echipă medicală de profeșioniști care au ajuns la maturitate de a trata și salva vieți. Spitalul de Neurochirurgie Iași este o poveste, în primul rând, despre și pentru oameni. Unul dintre principiile majore promovate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași este respectul față de ființa umană, din toate punctele de vedere” a declarat Lucian Eva, managerul Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.
sursa: Bzi.ro