O comună din județul Botoșani adăpostește un loc de-a dreptul spectaculos, pe care niciun botoșănean mândru de originile sale nu ar trebui să îl rateze. Este vorba despre Rezervația de Tisă de la Tudora, un loc de poveste, fascinant, care atrage an de an tot mai mulți turiști. Nu există străin care să intre în comuna Tudora și să nu fie îndrumat să viziteze „comoara” localității.
Rezervaţia naturală protejată Pădurea Tudora este o rezervație forestieră naturală de protejare a tisei – Taxus baccata – și se află pe teritoriul comunei Tudora din județul Botoșani. Rezervația are o suprafață de 119 hectare din fondul forestier de stat administrat de către Direcția Silvică Botoșani prin Ocolul Silvic Mihai Eminescu.
Rezervaţia ocupă spaţiul cuprins între văile Ocup, peste culmea Ţăruşului, văile Tisei, Racului şi Parchetului. În ansamblu, relieful este variat, brăzdat de văi adânci, cu versanţi abrupţi, coaste puternic înclinate şi mici platouri.
Prin văile înguste cu aspect de chei sunt mici cursuri de apă care pe alocuri curg în cascade. Peisajul este fascinant!