Circa 2 milioane de români sunt buni de plată pentru mașinile foarte vechi pe care le dețin, chiar dacă automobilele nu mai pot circula pe șoselele din țară. Este concluzia unei decizii a Curții Europene de Justiție care statuează că toate vehiculele înmatriculate pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să aibă RCA până în momentul în care sunt radiate. Mai mult, decizia CJUE exclude și posibilitatea suspendării RCA, instrument prezent în legislația din România și destul de des folosit în ultima perioadă.
România are o problemă semnificativă în ceea ce privește cuprinderea în RCA. Ponderea mașinilor asigurate în totalul vehiculelor înmatriculate este, potrivit majorității estimărilor, sub nivelul impus de UE, adică 85%. Chiar aceste „rable”, vehicule foarte vechi și de cele mai multe ori nefolosite, coboară ponderea mașinilor cu RCA la un nivel mai redus decât ar trebui. Potrivit estimărilor, circa 2 milioane de vehicule, din 9,2 cât era înmatriculate la finalul lui 2020, sunt mai vechi de 20 de ani, multe dintre ele nemafiind folosite în trafic. Proprietarii acdestor mașini obișnuiesc să nu le mai înmatriculeze, însă CJUE consideră că ele prezintă totuși riscuri și trebuie să aibă RCA.
Risc major pe șosele
Oricum ar fi, între 1,5 și 2 milioane de vehicule din România sunt constant fără RCA, aceasta în condițiile în care mergem pe estimarea ASF, care este oricum mai optimistă decât rezultatul calculelor seci. Dacă ne raportăm doar la autoturisme, constant între 700 și 1,7 milioane sunt fără RCA (având în vedere că există 7,2 milioane de autoturisme).
Dacă la aceste 1,5-2 milioane de vehicule mai punem la socoteală și cele aproximativ 5 milioane de vehicule asigurate la City Insurance și Euroins , societăți cu dificultăți la plata daunelor , rezultă o situație cât se poate de îngrijorătoare în țara cu cel mai mare număr de accidente mortale din Europa și cu unul dintre cele mai mari valori ale accidentelor totale.
Anual sunt instrumentate cel puțin 500.000 de dosare de daună pe RCA, ceea ce reprezintă un număr ridicat. Circa 7% din totalul vehiculelor asigurate comit o daună cel puțin o dată pe an, acest procent fiind mai mic în cazul automobilelor private (circa 2-3%), dar mult mai mare în cazul taxiurilor, autocarelor ori camioanelor, unde frecvența daunei( cum este numit acest indicator) ajunge și la peste 22- 23%.
Dacă plecăm de la presupunerea că mașinile neasigurate circulă mai puțin și că unele nu circulă deloc și aplicăm un procent de doar 3,5% (jumătate) la cele 2 milioane de vehicule fără RCA, rezultă câteva zeci de mii de accidente neacoperite de RCA, adică circa 70.000 de șoferi care vor plăti din propriul buzunar reparațiile, dacă nu au CASCO sau merg în judecată cu șoferul vinovat (această din urmă variantă fiind oricum extrem de anevoioasă și costisitoare).
Acesta este doar un calcul optimist și la prima vedere, pentru că mai sunt și cazurile șoferilor loviți de mașini asigurate la unul dintre cei doi lideri din domeniu, care riscă să aștepte un timp substanțial pentru a își repara mașina sau să primească, în general în contul personal în baza așa numitei regii proprii, o sumă uneori prea mică pentru a acoperi reparația în condiții de siguranță.
Singurul organism care mai rezolvă din aceste probleme este FPVS, care acoperă, însă, așa cum spuneam mai sus, doar accidentele cu vătămări.
Cum s-a ajuns aici? Unul dintre răspunsuri poate fi și ieșirea de facto din piața RCA a majorității societăților de asigurare. Invocând tocmai nivelul ridicat al daunalității, acestea au ridicat treptat tarifele până la niveluri care au ajuns total neatractive pentru șoferi. Astăzi, firmele de asigurare acuză, nu neapărat nemotivat, service-urile că umflă prea mult tarifele și cer ca legea să limiteze prețul orei de manoperă, având șanse foarte mari să obțină curând această limitare.
Totuși, aceleași firme de asigurare nu doar că au ieșit din piață, unele dintre ele cotând la tarife și de opt-zece ori peste cele ale City sau Euroins, dar ignoră o sursă semnificativă de venit. Este vorba chiar despre aceste vehicule neasigurate, care dacă ar fi identificate și asigurate ar aduce venituri substanțiale. La un preț mediu al RCA de 400 de lei, să asiguri un milion de mașini, adică jumătate din cele neasigurate astăzi, înseamnă 400 de milioane de lei anual, adică o creștere cu peste 13% a PBS pe RCA.
sursa: economica.net