Tânăra de 19 ani, din Botoșani, găsită moartă într-un cămin din Tudor Vladimirescu, în Iași a fost identificată. Aceasta se numește Carmen Macovei și era studentă în primul an la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatica Aplicată din cadrul Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi”. Prima variantă în opinia anchetatorilor este sinuciderea cu pastile, însă va urma necropsia care va stabili cu exactitate cauza morții. Nu a fost găsit niciun bilet de adio, potrivit Ziarul de Iasi.
Cei care au cunoscut-o sunt șocați de vestea morții ei. Iată ce au scris apropiații pe rețelele de socializare:
”Sunt șocată de această veste tristă. Este greu de acceptat! Tu o ființă atât de gingașă….nu am cuvinte! Am crescut împreună, am copilărit, ne-am jucat, ne-am povestit problemele, eram amândouă zi de zi, m-ai ajutat mereu când am avut nevoie, mai ales la școală….nu îmi vine să cred! Ai plecat fulgerător ca și Alexandra ….mult prea devreme, aveai un viitor în față. Condoleanțe familiei tale pentru că ai lăsat în urma ta o durere nemărginită, iar tu, odihnește-te în pace”, este unul dintre mesaje.
”Chipul tău blând a rămas în imaginea mea.Te -ai retras în lumea celor drepți și bun, suflet bun ce ai fost. Dumnezeu să îți vegheze somnul de veci !Drum lin alături de îngeri către Dumnezeu. Dumnezeu să te odihnească în pace suflet drag.Odihnă veșnică.Dumnezeu să le de-a putere familiei să treacă peste această grea încercare . Dumnezeu să o ierte”, este un alt mesaj.
Fata a fost găsită de către paznicul alertat de părinții ei. Aceștia încercau să o contacteze telefonic, dar nu reușeau.