Un bărbat din județul Botoșani a murit în timp ce muncea cu tractorul pe un câmp. S-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când omul a mers cu tractorul la câmp alături de alți localnici. Pentru că utilajul avea niște probleme, tractoristul a ieșit din cabină și a vrut să îl repare. În timp ce lucra la utilaj, a început să se simtă rău, iar apoi s-a prăbușit pur și simplu din picioare sub privirile celor din jur.
Văzând că este inconștient, oamenii s-au speriat și au sunat la 112. O ambulanță a ajuns la locul respectiv, iar cadrele medicale au încercat să îl salveze pe bărbat, dar, din păcate, nu au mai putut, constatându-se decesul acestuia. Se pare că bărbatul suferise un stop cardio – respirator, el fiind cunoscut cu probleme cardiovasculare. Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei.
Când a aflat de nenorocire, soția acestuia a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea medicilor pentru că i s-a făcut rău.