Tânărul botoșănean, în vârstă de 20 de ani, care și-a pus capăt zilelor în Joia Patimilor, este plâns de toți cei care l-au cunoscut. Mihai Molie, din Todireni, era un tânăr muncitor, liniștit și nu avea probleme cu nimeni, spun cunoscuții. Din păcate, acesta a renunțat să mai trăiască. A fost găsit mort la stână de un localnic.
„Dumnezeu să-l ierte nu pot să stau cu gândul că nu mai ești prinde noi nu o sa te uit niciodata acum 5 zile am vorbit sa bem o bere când vin acasa dar tu ai plecat foarte devreme acolo sus de ce ma Mihai. Ai fost un băiat foarte bun si de treabă mă înțelegeam foarte bine cu tine …Dumnezeu să-l ierte împace acolo sus unde este el sa ai grijă de tine acolo sus miha dumnezeu sa te odihnească în pace”, este mesajul transmis de un amic al acestuia.
Acesta a fost găsit mort la stâna care aparține familiei sale, iar gestul suicidal nu a fost motivat.
Potrivit localnicilor, băiatul ar fi jucat fotbal în cursul după-amiezii, iar după câteva ore a fost găsit spânzurat la stâna de la marginea satului Florești. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și un echipaj SMURD. Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze pe băiat, însă manevrele nu au dat rezultate. Poliția a deschis un dosar în acest caz pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia.