Șoferul de 24 de ani care a produs, în noaptea de marți spre miercuri, un accident mortal susține că nu a avut cum să o evite pe biata femeie. El a declarat că victima i-a apărut din senin în față și n-a reușit să o evite.
Accidentul a avut loc marți noapte în localitatea Lunca, județul Botoșani. Șoferul, care mergea spre județul Suceava, susține că victima a traversat strada fără să se asigure. Fiind întuneric, nu a observat-o la timp și a lovit-o în plin. Medicii au stabilit că femeia a murit pe loc.
„Ea a încercat să traverseze. Nu am mai avut ce face. Îmi venea și o altă mașină din față. Am văzut-o în ultimul moment, am frânat, dar nu am mai putut să o evit”, a declarat, pentru StirileProtv, șoferul.
De cealaltă parte, rudele femeii spun că șoferul ar fi mers cu viteză. Femeia locuia singură și, cel mai probabil, spun apropiații, traversase la fântâna de peste drum.
”Eu zic că de la apă venea. Uitați fântâna peste drum și ea nu avea de unde lua apă de altundeva. A fost. A lovit-o și a omorât-o pe loc. Domnul spunea că nu avea viteză, dar nu avea cum să nu aibă viteză. A zis că a claxonat-o și nu a văzut-o. Păi, cum vine asta?!”, a spus, pentru sursa citată, fiica victimei.