Un bărbat a fost condamnat pentru omor, după ce a lovit intenționat cu mașina o altă persoană. Vasile Gologan, de 44 de ani, a fost trimis după gratii pentru 19 ani de magistrații de la Tribunalul Botoșani. Decizia nu este însă definitivă. Crima a avut loc în centrul vechi din Botoșani, în 2017.
Potrivit procurorilor, în noaptea de 22 spre 23 august 2017, în jurul orei 04.00, după un conflict spontan avut cu victima, Iulian Balan, acesta o oprit pe drumul public autoturismul condus de persoana vătămată Bostan Daniel Cosmin, a scos prin violenţă conducătorul auto de la volan, s-a urcat în locul acestuia şi a demarat, conducând pe str. Independenţei din Botoşani. El a intrat în parcarea din faţa fostului cinematograf „Luceafărul”, unde l-a lovit intenţionat pe Balan Iulian, care a decedat.
După impact, inculpatul şi-a continuat deplasarea, refuzând să oprească la semnalele poliţiei, până când a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a oprit într-o bordură. În urma analizei toxicologice a probelor de sânge, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 1,10 g‰ la proba I, respectiv 0,95 g‰ la proba II.
Iată decizia instanței:
„Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d) şi e) Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa principală de 15 ani închisoare, sporită cu 4 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa principală de 19 ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu şi deduce din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 23 august 2017 la zi. Respinge acţiunea civilă exercitată de Haria Corneliu şi Zarafan Marca. Obligă pe inculpat să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: -părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 383,80 lei; -părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 92,05 lei, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la 23 august 2017 şi până la data achitării debitului. În baza art. 3, art. 4 alin. 1 lit. b şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, urmând ca acesta să fie informat că probele vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. Obligă pe inculpat să plătească statutului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2021.”