Spitalul de Recuperare ”Sf.Gheorghe” din Botoșani ar putea reveni pe specialitatea sa, dacă numărul de cazuri COVID 19 se va menține pe un trend descendent. Anunțul a fost făcut, marți, de directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliței, care a declarat că incidența la nivelul municipiului Botoșani a scăzut sub 1,50 la mie, iar la nivelul județului sub 1 la mie.
”Avem mulți pacienți care au nevoie de acest spital și de specialitățile care sunt deveservite în această unitate. Dacă situația permite, acest spital își va relua clar activitatea normală. Dacă în zilele urmîtoare trendul este descent, numărul de cazuri scade, dacă sunt locuri libere la nivelul celorlalte unități, și putem face față cazurilor, clar spitalul va solicita revenirea la activitatea de bază și vor primi avizul”, a precizat directorul DSP Botoșani.
Înainte ca spitalul să se redeschidă pe specialitatea pe care o are, se va face o igienizare a unității.