133 voturi PENTRU, 0 voturi împotrivă, 0 abțineri = UNANIMITATE. Acesta este rezultatul votului din Senatul României în ședința de plen din data de 26 aprilie 2021 pentru “Propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar”.
Un rezultat care arată într-un mod clar că senatorii români nu mai pot tolera actuala situație de pe piața agricolă și alimentară.
“Plecând de la responsabilitatea pe care o avem față de cetățeni, fermieri, producători și procesatori ai produselor agro-alimentare, din poziția de vicepreședinte al comisiei pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală, am susținut de la tribuna Senatului proiectul de lege pe care l-am promovat încă din mandatul precedent, ce are drept scop interzicerea practicilor comerciale neloiale din partea cumpărătorilor, sau mai bine zis a marilor retaileri, care au afectat producătorii și procesatorii de produse agricole și alimentare, naționali. Nu putem tolera ca prin astfel de practici neloiale, în relația comercială cu supermarketurile, românii noștri să fie îngenunchiați și să suporte toate abuzurile” a declarat senatorul Lucian Trufin.
În fapt, propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar este despre respectarea muncii producătorului român și despre drepturile acestuia în relația cu supermarketurile.
“În sfârșit fermierii, producătorii și procesatorii noștri vor avea un instrument juridic pentru a ține capul sus atunci când semnează un contract cu vreun mare retailer. Gata cu risturna, remiza, TAXA PE ORICE! Marii comercianți nu-și vor mai trage partea leului pe spatele producătorilor români! Sunt convins că de la intrarea in vigoare a legii si aplicarea ei deficitul comercial pentru produsele alimentare românești în comparație cu cele din import, care este azi de 80%, se va diminua, deoarece aceste produsele autohtone își vor găsi locul pe rafturile din magazine la un preț corect!” a mai declarat senatorul botoșănean.
Proiectul de lege privind “Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar” a fost trimis spre dezbatere și adoptare la Camera Deputaților în calitate de cameră decizională.
Sursa: comunicat PSD