Poliţiştii din Botoşani trebuie să lămurească misterul morţii unei femei care a fost dată dispărută, sâmbătă, de către familie. Corpul ei a fost găsit carbonizat pe un câmp, la aproximativ opt kilometri de casă. Deşi anchetatorii iau în calcul inclusiv varianta sinuciderii, rudele spun că femeia nu avea niciun motiv să recurgă la acest gest şi cred că cineva ar fi ucis-o…
Femeia de 43 de ani din comuna Tudora a fost dată dispărută de familie sâmbătă, dar ea plecase de acasă vineri. O zi întreagă fusese căutată zadarnic de rude şi cunoscuţi, iar în final, au fost anunţate autorităţile. Au urmat trei zile de căutări minuţioase, la care au participat 20 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. Abia luni, victima a fost găsită de jandarmi, într-un stufăriş, la aproximativ opt kilometri de casă. Era carbonizată.
Voluntar din cadrul SVSU Tudora: „Începând de acasă de la ei, pe dealurile alea toate şi pe malul Siretului a fost căutată până azi, când au dat jandarmii de ea”.
Reporter: „Aţi periat toată zona asta?”
Voluntar: „Toată zona. Sâmbătă am fost 20 şi ceva de oameni: poliţie, jandarmi, ISU. Astăzi au fost vreo 10 maşini de la Botoşani, în afară de ale noastre. Am căutat peste tot”.
Reporter: „Aici e zona greu accesibilă pentru maşini?”
Voluntar: „Foarte greu. A plouat şi vineri şi sâmbăta. Sâmbătă au rămas cu căutările pe dealul ăla şi azi au reluat de acolo”.
Rudele nu îşi explică cum a ajuns femeia la o distanţă aşa mare de casă, într-un loc ascuns, cu atât mai mult cu cât, spun ele, nu avea niciun motiv să îşi ia viaţa. Se înţelegea foarte bine atât cu cei doi copii, cât şi cu soţul, povestesc rudele şi cunoscuţii.
Cumnata femeii: „Petrică, soţul, a plecat la muncă. Ea i-a făcut pachetul şi au băut cafeaua împreună. El a plecat să prindă maşina care îl ducea la muncă, iar ea a rămas să facă mâncare. Când s-a trezit băiatul lor, a căutat-o”.
Reporter: „De ce ar fi plecat? S-au certat?”
Cumnata femeii: „Chiar nu s-au certat. Se înţelegeau chiar foarte bine. Eu cred că cineva i-a dat foc. Nu aş crede că şi-a luat singură viaţa”.
Anchetatorii iau în calcul toate variantele, însă nu o exclud pe cea a sinuciderii. Surse susţin că, deşi femeia nu a dat niciun semn că şi-ar plănui moartea, ea era preocupată de faptul că soţul ar urma să plece la muncă în străinătate.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani: „Femeia de 43 de ani a fost găsită decedata de către poliţişti, pe un teren extravilan. Corpul acesteia era carbonizat. Verificările efactuate până în acest moment ne conduc la ipoteza sinuciderii. Verificările continuă”.
Anchetatorii spun că vineri, femeia a fost văzută de un localnic la ieşirea din localitate în timp ce mergea pe jos, dar nimic nu i-a stârnit suspiciuni. În asteptatea raportului medico-legal, poliţiştii îi audiază pe toţi apropiaţii femeii, pentru a stabili ce s-a întâmplat.