Firma fiului fostului primar al comunei George Enescu, Angela Toma Grădinaru, a obținut o finanțare de peste două milioane de euro pentru înființarea unei ferme de porci, dar și pentru construcția unei fabrici de nutrețuri combinate.
Societatea comercială Hogs Farm Land Cooperativa Agricolă SRL, cu sediul în localitatea Dumeni, condusă de Daniel Toma Grădinaru, a primit banii de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Proiectul intitulat „Înființarea fermă reproducție suine, FNC pentru preparea furajelor, puț forat, branșamente utilități, drumuri și împrejmuire”, are o valoare de 13,11 milioane de lei și include, printre altele, construcția mai multor grajduri, dar și a trei silozuri pentru depozitarea cerealelor.
Interesant este că firma fiului fostului primar din George Enescu, Hogs Farm Land Cooperativa Agricolă SRL, a fost înființată în 2018, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de aproape două milioane de lei, cu un profit de peste 60.000 de lei.
La alegerile de anul trecut, Daniel Toma Grădinaru a candidat pentru funcția de primar în George Enescu, din partea PNL, dar a pierdut alegerile în fața actualului primar Bogdan Tony Murariu (PSD).
E bine … tot hoardele politice si beizadelele iau banul public .. taranul crescator de animale .. va fi sluga la jegurile politice…poporul suspina iar beizadelele au fereme pe bani publici ..milioane de euro…