Veste bună lansată la Botoșani pentru angajații Ministerului de Interne. Ce a transmis ministrul Lucian Bode!

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Botoșani, că angajații ministerului care ies din sistem nu vor avea pensiile diminuate, atâta timp cât va fi la conducerea MAI. Bode a spus că salariaţii părăsesc sistemul de teamă că legislaţia privind pensionările s-ar putea modifica.

Nu trebuie să ne uităm mult în urmă să vedem că există o legislaţie favorabilă pe care o accesează toţi cei care îndeplinesc condiţiile. Nu sunt ei vinovaţi pentru că au astăzi o legislaţie care le permite la 50 de ani, dau un exemplu, şi îndeplinesc condiţiile legale, să treacă în rezervă. Eu cred că nivelul veniturilor în MAI nu este unul aşa cum ni-l dorim. Nivelul pensiei pe sistemul actual este unul care avantajează angajaţii din structurile MAI în raport cu alte sisteme publice, dar în acelaşi timp trebuie să ne uităm şi la drepturile şi obligaţiile pe care le-au avut în timpul activităţii. Le-am spus şi colegilor din structurile MAI de aici, de la Botoşani şi le spun de fiecare dată la nivel naţional: transmiteţi tuturor colegilor noştri că atâta vreme cât eu voi fi ministru al Afacerilor Interne nu se modifică sistemul de pensii în ceea ce priveşte structurile noastre, în sensul de a le diminua veniturile. La fel, chestiunea legată de salarii, că se pune problema limitării la 20% a sporurilor care pot fi acordate”, a precizat Lucian Bode.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *