Cum a ajuns o tânără să fie șefa prostituatelor! Mai multe tinere i-au adus bani grei după ce și-au vândut trupurile pe bani în apartamente din Botoșani

Sex pe bani, cu clienți străini! Mai multe tinere au trecut prin momente de groază, după ce au fost obligate să practice prostituția, inclusiv în locații din Botoșani! În urma poveștii horror, doi ieșeni au ajuns în fața magistraților!
Astfel, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (Iași) i-au trimis în judecată pe Ionuț Viorel și Roxana Andreea Lupu, sub acuzația de trafic de minori. Acum, rămâne ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz. De remarcat este faptul că două tinere sunt părți vătămate în cadrul dosarului.

Ieșenii Ionuț Viorel și Roxana Andreea Lupu au intrat în vizorul procurorilor DIICOT în urmă cu câteva luni.

„Pe data de 4 februarie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019-2021, inculpații, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (situație familială dificilă, fără surse de venit și fără nicio posibilitate de a se întreține), prin constrângere, au transportat și găzduit în unități de cazare turistică sau apartamente situate în municipiile Iași, Cluj-Napoca, Arad și Botoșani, mai multe părți vătămate minore și majore pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției”, au afirmat anchetatorii ieșeni.

Pe data de 4 februarie 2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofițeri de Poliție judiciară din cadrul BCCO Iași, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiile Iași și Botoșani. În urma acestor percheziții, au fost ridicate mai multe telefoane mobile si alte bunuri cu valoare probatorie.

„Inculpatul reținut a fost prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul ofițerilor de Poliție judiciară din cadrul SCCO Botoșani. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au încheiat procurorii din cadrul DIICOT Iași.

Ulterior, anchetatorii au continuat audierile, au strâns probe și au dispus trimiterea în judecată a ieșenilor Ionuț Viorel și Roxana Andreea Lupu, acuzați de trafic de minori. Acum, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii din cadrul Tribunalului Județean în privința celor doi ieșeni, acuzați că au obligat mai multe tinere să se prostitueze.

Sursa: bzi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *