În fiecare an pe data de 22 aprilie celebrăm Ziua Pământului pentru a ne reaminti că planeta Pământ ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții.
Acțiunea de astăzi a Organizației Județene PSD Botoșani a avut loc în tandem cu acțiunile desfășurate de colegii social-democrați din întreaga țara, în dorința de implicare și de responsabilizare a tuturor cetățenilor în protecția mediului și reducerea poluării.
Peste 1000 de membri PSD – președintele Consiliului Județean, parlamentari, primari, viceprimari, administratori publici, consilieri județeni și locali, membrii ai structurii de tineret- și alți voluntari din 24 localități din județul Botoșani, s-au mobilizat astăzi pentru a oferi un exemplu de fapte concrete de implicare civică pentru a curăța un colț din căminul nostru, al tuturor. Aceștia au ecologizat 31 de zone ale comunităților locale în care trăiesc.
Este o acțiune asumată, menită să marcheze determinarea și implicarea PSD în protejarea mediului, reducerea poluării și asigurarea unor condiții de viață cât mai sănătoase pentru comunități și pentru locuitori.
PSD Botoșani militează pentru o Românie curată, nu doar astăzi, ci în fiecare zi, iar dovadă stau și zecile de acțiuni de ecologizare și de plantare de arbori în zone degradate, organizate în ultima lună de mai mulți colegi primari și președinți de organizații locale ale PSD.
Trebuie conștientizat că protecția mediului înconjurător nu se rezumă doar la măsuri anti-defrișări, ci și la plantări de perdele forestiere, curățări ale albiilor apelor curgătoare, sau măsuri de reducere a emisiilor de gaze.
Prin urmare, PSD lucrează la nivel național alături de activiști de mediu și ONG-uri și își concentrează eforturile pentru a depune proiectul de lege pentru “achiziții verzi”, prin care va oferi soluții legislative pentru ca achizițiile publice să protejeze mediul, să scurteze lanțurile de transport și distribuție.
PSD Botoșani îndeamnă toți botoșănenii la responsabilitate și la respectarea mediului înconjurător.
Sursa: comunicat PSD