Un bărbat de 67 de ani, din satul Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, a fost găsit fără suflare într-un șanț. S-a întâmplat marți seară, când bărbatul, care obișnuia să consume alcool, se îndrepta spre casă, însă i s-a făcut rău și a căzut într-un șant de pe marginea drumului.
Din păcate, nimeni nu a trecut prin zonă pentru a-l vedea și a încerca să îi acorde ajutor. Pentru că era foarte târziu și acesta nu mai ajungea acasă, fratele său a plecat în căutare. A avut un șoc când și-a văzut fratele fără suflare. Crezând că îl mai poate salva, a sunat la 112, însă cadrele medicale care au ajuns la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
Și oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.