Tânăra de 22 de ani, din Dersca, cea care a produs accidentul mortal de la Siret, în județul Suceava, trece prin clipe dureroare. Astăzi, aceasta ar fi trebuit să își sărbătorească ziua de naștere, însă această zi este umbrită de tragedia care a avut loc. Studentă în cadrul Universității de la Suceava, Adina Zegrea avea permisul din luna februarie a acestui an.
Tânăra de 22 d ani a produs un accident mortal, marți seară, la Siret, în județul Suceava, și este cercetată pentru ucidere din culpă. Adina conducea autoturismul VW Passat pe DN 2 E 85, str. Alexandru cel Bun, din direcția Suceava către vama Siret.
În momentul în care a ajuns în dreptul farmaciei Donna, l-a lovit cu mașina pe Denis H., un copil de 12 ani, din municipiul Suceava, care traversa strada. În urma impactului, băiatul a suferit leziuni si a rămas inconștient fiind preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Orășenesc Siret pentru investigații medicale amănunțite. Din păcate, la spital, acesta a decedat.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, susținea purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.