În Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan a avut loc marți dimineață etapa eparhială a Concursului Național Catehetic. Competiția este organizată de Patriarhia Română, prin intermediul Sectorului teologic-educațional, iar în perioada 7-30 aprilie, concursul se desfășoară în toate episcopiile și arhiepiscopiile din Biserica noastră, potrivit Doxologia.ro.
„În fiecare an, Biserica încurajează activitatea catehetică organizată, și în formă văzută, această încurajare înseamnă și un concurs care își propune la nivel național să adune toate grupele de cateheză de la nivelul parohiilor. Este un schimb de experiență, o încurajare care să dinamizeze activitatea catehetică din întreaga Patriarhie, și iată că anul acesta, și din diaspora. «Biserica, familia românilor de pretutindeni» este tema concursului catehetic pe care Patriarhia Română o organizează. Competiția se adresează grupelor de cateheză din fiecare parohie, grupe care își desfășoară în mod constant activitatea”, ne-a declarat pr. Bogdan Racu, inspector pentru cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor.
Evaluarea lucrărilor înscrise în cadrul concursului a fost făcută de o comisie numită de către chiriarh și alcătuită din pr. Cristian-Alexandru Barnea, consilierul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și cateheză, părintele Valentin Mîncă, asistent social, și prof. Denisia Elena Mănoiu, inspector școlar de religie în cadrul ISJ Iași.
Premiul I a fost obținut de Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Buzeni, Protopopiatul Botoșani, cel de-al doilea loc a fost obținut de Parohia Războieni, Protopopiatul Târgu Neamț iar premiul al III-lea a fost câștigat de Parohia Podoleni II din Protopopiatul Roznov.
Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării. Competiția se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile aflate în țară și diaspora românească, înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”.
Câștigătorii locului I vor fi premiați de PF Patriarh Daniel
Concursul își propune să contribuie la înfrățirea între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața societății. Echipa care a obținut premiul I la nivel eparhial va fi premiată la București, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe 21 mai, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale.