Marius Croitoru (40 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a recunoscut la GSP Live că a fost deranjat în momentul în care patronul Valeriu Iftime l-a numit pe fiul său, David, o „mână moartă”.
„M-a deranjat. Totul e până la familie. Când vine vorba de familie, sunt doar alături de ea. Eu țin mult la nea Valer (n.r – Iftime) și cred că sentimentul e reciproc. I-am explicat punctul meu de vedere și cred că l-a înțeles foarte bine. Știu contextul în care a spus ce a spus. Fiul meu are prieteni, nu-i este ușor să audă așa ceva, dar trebuie să meargă mai departe. În lumea fotbalului, mereu vei auzi așa ceva. Discuții apar oricum, asta e meseria noastră”, a declarat Marius Croitoru, la GSP Live.
„Cred că am fost mai buni decât cei de la Iași. O piesă moartă a fost juniorul, băiatul lui Marius Croitoru, care în opinia mea nu este de echipa noastră. Sunt alți jucători care ar putea face mult mai mult decât el”, spunea Valeriu Iftime, după FC Botoșani – Poli Iași 1-0, ianuarie 2020.
Recent, Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, a acordat un amplu interviu Gazetei Sporturilor și a vorbit și despre antrenorul echipei sale, Marius Croitoru.
Omul de afaceri a comentat incidentul petrecut în noiembrie 2020, când Croitoru a avut o răbufnire violentă spre finalul meciului cu CS Universitatea Craiova, scor 0-0, și a spart un geam de la stadion.
„L-am certat pentru că după meci mustra presa că-l filmează. De față cu mine. Eu, care le spun mereu că dacă avem ceva bun la Botoșani, aia e presa. Doar așa ieșim în lume. Nu avem autobuz, nici linie ferată. Ieșim de aici doar prin presă. I-am zis că are caracterul slab. Că e depășit. I-am zis să nu uite că nu e un antrenor mare, să nu uite unde e, dar și că e cu mine. N-ai voie să faci așa ceva. M-a sunat de 5 ori să-și ceară scuze. Le-am zis jurnaliștilor să-l ierte. Timp în care el tot făcea „ham-ham”, ca un câine dresat să muște. Sper că a învățat! Dacă face a doua oară la fel, îi pun defect la dosar. Și când se vor aduna, calculez să văd dacă mai e vreo virtute. Dacă nu, du-te-n lumea ta!”, a spus Iftime pentru GSP.ro.