Centrele mobile pentru vaccinarea anti COVID vor funcționa în șase localități din județul Botoșani, a anunțat, marți, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței. Potrivit sursei citate, centrele mobile vor fi la Coțușca, Păltiniș, Trușești, Todireni,, Ibănești și Lunca.
”La nivelul acestor comune se vor face centre mobile într-un spațiu amenajat de primării, centre mobile care se înființează pentru a nu se deplasa persoanele din aceste comune la centrele mari de vaccinare. Acestea sunt singurele şase UAT-uri care şi-au dat acceptul. Noi am cerut de la toate UAT-urile din judeţ. (…) Vom începe cu Coțușca, ei vor fi primii care vor deschide la căminul cultural centrul mobil și vedem în următoarele zile și la celelalte UAT-uri.”, a declarat Monica Adăscăliţei.
În aceste centre imunizarea populației se va face cu serul Monderna. La nivelul județului Botoșani au fost distribuite 58.356 doze de vaccin. Până la această dată s-au vaccinat cu prima doză 33.087 botoșăneni, iar cu a doua doză 19.571.