Actorul Florin Zamfirescu si-a lansat volumul „Catifea” la Botosani

Actorul Florin Zamfirescu si-a lansat, ieri, la Botosani, volumul de povestiri erotice „Catifea". Actorul a ajuns la Botosani la invitatia Teatrului de papusi „Vasilache", unde a si participat la Gala premiilor teatrului de papusi, in calitate de rector de universitate, ca actor, dar si in calitate de scriitor. Florin Zamfirescu a inmanat actorilor papusari botosanene atestate de perfectionare in arta actorilor. „Invitatia a fost facuta de teatru si pentru a cunoaste trupa. Am dori, de asemenea, ca in cadrul unei gale sa fie si o lansare de carte a unui om de teatru. De altfel, Florin Zamfirescu si-a manifestat intentia de a monta un spectacol la Teatrul de Papusi Vasilache", a precizat Marius Rogojinschi. Actorul a debutat in proza cu volumul „Actorie sau magie", o lucrare de specialitate despre arta actorului. Volumul „Catifea" este a doua carte scrisa de actor, care a fost lansata, ieri, la Galeriile de arta „Stefan Luchian", in prezentarea scriitorului Valentin Cosereanu. Florin Zamfirescu a interpretat peste saizeci de roluri in teatru si televiziune, cincizeci de roluri in filme romanesti si straine. Este regizor si profesor universitar.