Peste 1200 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu au fost verificate de polițiștii botoșăneni, în ultimele 24 de ore, anunță printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean. În urma controalelor nu au fost constatate nereguli.
De asemenea, polițiștii au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun. Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 4 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 40 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 8.000 de lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 22 au fost aplicate persoanelor care nu au purtat mască de protecție în locurile în care aceasta era obligatorie.