Rodica Șalaru, (54 de ani), din Botoşani, a lucrat ca laborantă într-o fabrică de textile şi a fost asistentă maternală pentru 21 de copii lăsaţi în grija statului. Este mamă de împrumut de peste 20 de ani şi a reuşit să „scoată oameni“ din toţi cei care i-au trecut „prin mână“. Rodica Şalaru este o botoşăneancă de 54 de ani care lucrează în sistemul de protecţie socială de peste 20 de ani. Este considerată unul dintre cei mai performanţi asistenţi maternali ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, fiind evidenţiată şi premiată de autorităţi, la începutul acestei luni, pentru întreaga activitate.
Rodica este asistent maternal de 22 de ani şi în tot acest timp a crescut şi redat societăţii 21 de copii orfani. Pe mulţi i-a luat direct din Maternitate. Chiar şi acum are grijă de un sugar, dar şi de o fetiţă de şase luni. În cele două decenii de activitate, Rodica a fost susţinută în permanenţă de soţul său, Costică, soţii Şalaru oferind iubire şi căldură orfanilor abandonaţi prin maternităţi, unii chiar cu probleme serioase de sănătate, scrie Adevarul.
Povestea Rodicăi începe în anii ’90. Pe vremea aceea lucra ca laborantă în Fabrica de Textile Moldova, din municipiul Botoşani. Tot acolo lucra şi Costică, soţul Rodicăi, ca operator chimist. În 1995, fabrica s-a închis, iar Rodica şi Costică au fost disponibilizaţi. În disperare de cauză s-au orientat către sistemul de protecţie socială, pe atunci aflat într-o perioadă de tranziţie. Aşa a ajuns Rodica Şalaru să lucreze la o casă de copii din Botoşani. A stat acolo aproximativ câţiva ani, după care a devenit asistent maternal. Era o meserie nouă în România, puţin cunoscută, dar a atras-o încă de la început, tocmai fiindcă iubea copiii şi era cunoscută ca o femeie cu suflet foarte bun.
„Eu am 36 de ani vechime, în muncă. Când s-a desfinţat Întreprinderea Textilă Moldova, m-am gândit ce fac. Nu aveam loc de muncă. Şi atunci mi-am găsit serviciu la casa de copii. Am lucrat patru ani jumătate. Dar m-am îndreptat către profesia aceasta de asistent maternal. Când am auzit de primii asistenţi maternali, eram foarte interesată. Nu ştiam despre ce este vorba, dar am zis: uite, ce bine este să creşti acasă copii. Îmi plăceau copiii. Pe atunci aveam doi copii, ai mei, biologici“, povesteşte Rodica Şalaru.
Din 1999, Rodica este asistent maternal – nu o simplă meserie, ci o vocaţie de suflet. „Profesia asta eu am făcut-o cu sufletul. Şi cu gândul la Dumnezeu. Au fost multe momente de suflet. Am început profesia asta cu lacrimi în ochi, atunci când am intrat prima dată în lumea acestor copii. Cu lacrimi în ochi eram şi când plecau copiii de la noi. Eu am fost impresionată de ideea aceasta de asistent maternal. Să vii sufleteşte în întâmpinarea nevoilor copiilor. Să îi iei acasă şi să-i creşti ca într-o familie, să se dezvolte normal. Şi să ai şi rezultate“, spune femeia.
„I-am lăsat să zboare unde le-a fost locul“
Din 1999 până în prezent, Rodica Şalaru a crescut 21 de copii abandonaţi. I-a adus acasă, i-a educat şi i-a iubit cum a ştiut mai bine – împreună cu soţul Costică, dar ajutată şi de copiii săi naturali. Rodica spune că secretul este implicarea şi caracterul deschis, iubitor.
„Asistenţa maternală presupune muncă în echipa. Şi copiii au fost implicaţi. Noi acuma tot o echipă suntem. Suntem ajutaţi şi de specialiştiide la Direcţie“, mărturiseşte Rodica.
Pentru asistentul maternal din Botoşani, creşterea copiilor înseamnă un mix de afecţiune, responsabilitate şi grijă pentru nevoile celor mici. Pe majoritatea copiilor abandonaţi i-a luat direct din Maternitate. Nu a dorit să-i vadă înainte, să întrebe de unde provin sau ce probleme au. I-a luat necondiţionat acasă şi i-a îngrijit; unii chiar cu probleme de sănătate fiind.
„Îi luam de micuţi. Pe majoritatea i-am luat fără să-i vedem înainte. Chiar din Maternitate. Numai ne anunţau, avem un copil pe care trebuie să-l dăm în regim de urgenţă. Şi mergeam şi-l luam din Maternitate fără să-l vedem, fără să-i cunoaştem problema. Dacă-l luam cu o problemă de sănătate, noi ne implicam să-l recuperăm, atât cât se putea. Apoi îi educam şi îi creşteam să prindă aripi, aşa, ca într-o familie“, adaugă ea. De multe ori, Rodica şi Costică au îngrijit şi câte trei sugari în acelaşi timp.
„Am avut momente când au fost câte patru copiii odată în plasament. Şi câte trei sugari“, îşi aduce aminte femeia.
Scopul educaţiei oferite în familia Şalaru era ca aceşti copii să se poată integra în societate, să-şi găsească o familie şi un drum frumos în viaţă, o şansă pe care nu au avut-o la naştere. Şi tocmai datorită eforturilor acesteia, toţi copiii au fost adoptaţi de familii iubitoare.
„Majoritatea au fost adoptaţi. I-am lăsat să zboare unde le-a fost locul. Din casă de la noi au plecat 19 copii spre adopţie şi toate familiile sunt mulţumite. Şi noi suntem mulţumiţi sufleteşte mai ales când vedem că aceşti copii sunt bine“, afirmă Rodica Şalaru.
În momentul de faţă, la 54 de ani, asistentul maternal din Botoşani are grijă de un copil de şase luni şi o fetiţă de şase ani, cu probleme de sănătate.
„Mamă, dă-i drumul şi din sufletul tău“
Rodica Şalaru spune că viaţa de asistent maternal înseamnă o viaţă dedicată total copiilor pe care-i creşti. Nu a fost în niciun concediu fără copiii aflaţi în grijă şi nici nu şi-a pus vreodată problema să ia o pauză – nici măcar atunci când a fost bolnavă şi operată.
„La noi este o meserie care nu se opreşte niciodată. Nu am făcut niciodată caz de asta. Ceea ce am făcut, am făcut cu sufletul. Asta este satisfacţia noastră. Nu am avut niciodată momente în care să ne dorim să renunţăm. Acum trei ani a fost o perioadă foarte grea. Eu am fost operată, iar soţul avea lombosciatică. În toată perioada asta aveam două familii care vizitau copiii, iar noi trebuia să fim în regulă pentru copii, pentru viitorii părinţi. A trebuit să ducem boala pe picioare. Dar Dumnezeu le-a rânduit bine şi am scos-o la capăt. Până la urmă noi ne-am asumat programul acesta. Dar se cunoaşte, copiii au evoluat frumos“, spune Rodica Şalaru.
În condiţiile în care un asistent maternal se poate spune că-şi exercită profesia non-stop, salariul mediu al unui astfel de angajat al DGASPC ajunge la 2.400 de lei lunar, la care se adaugă în jur de 600 de lei alocaţia de plasament a copilului. Cele mai dificile momente au fost atunci când trebuiau să se despartă de copiii aflaţi în grija lor, copii care plecau către adopţie.
„Rămâne gol când pleacă copiii, trebuie să recunosc. La primii copii era o durere sufletească. Noi ne bucuram că pleacă copilul, dar aveam o durere sufletească. Fata îmi spune: <Ţie îţi pare bine că acel copil a găsit o familie bună, dar dă-i drumul şi din sufletul tău>”, spune asistenta maternală.
În orice caz, Rodica Şalaru spune că pentru această profesie este nevoie de vocaţie.
„Dacă nu au vocaţie, nu rezişti în timp. Renunţi, nu poţi să duci. Am şi citit foarte mult în acest domeniu, m-am documentat, am făcut cursuri“, spune Rodica. Iar adevărata recompensă vine atunci când primeşte telefoane şi scrisori de la copiii pe care i-a avut în grijă. Toţi mulţumesc familiei Şalaru pentru căminul oferit, din care n-a lipsit dragostea părintească.
