Cum s-a vindecat „miraculos” de COVID o femeie din Botoșani. Un rezultat i-a ieșit pozitiv, iar altul negativ la doar o zi diferență

O femeie din Botoșani a trecut prin momente contradictorii generate de pandemia de coronavirus. Corina Matraș, în vârstă de 21 de ani, lucrează în străinătate, iar luna trecută a revenit în România. Femeia povestește prin ce a trecut în privința testării pentru COVID-19.

La primul test făcut în România, după cinci zile de la venirea acasă, a fost declarată pozitivă, așa că a stat în carantină. Nu avea niciun simptom, dar văzând negru pe alb că este pozitivă, a ținut să respecte regulile așa că nu a ieșit din casă 14 zile. După această perioadă, a fost testată negativ.

Apoi, botoșăneanca a mers să își refacă testul întrucât avea biletul de avion cumpărat și urma să plece în străinătate. Socoteala ei nu s-a potrivit însă deoarece, făcându-și testarea la aceeași clinică ca și atunci când s-a întors în țară, rezultatul i-a ieșit din nou pozitiv. I s-a părut ciudat, așa că a doua zi a mers să refacă testul la o altă clinică, din Suceava, iar rezultatul a venit negativ.

După 5 zile de stat în România mi-a dat testul PCR Covid pozitiv și am stat în carantină 14 zile. Am ieșit pe 4 aprilie din carantină. Și mi-am refăcut testul: era negativ, eu având zborul duminică seară am fost la clinica cea nouă deschisă pentru a-mi face testul Covid pentru ca îmi trebuia pentru aeroport. Vineri, la ora 10:40, eram la clinică și mi-au zis că voi primi rezultatul în 12 ore, dar l-am fost primit în 5 ore că era pozitiv, deși nu avea cum să fie pozitiv. I-am zis doamnei de acolo că nu are cum să fie pozitiv pentru că deja avusesem Covid și ea mi-a zis că ba da, e pozitiv că-l pot lua și a doua zi să vin să-mi refac testul. Am plătit 250 lei, i-am fost zis că eu nu îl voi reface la ei și doamna de acolo, foarte nervoasă, mi-a zis că pot eu să-l refac unde vreau că tot pozitiv îmi va iesi. Era nervoasă pentru că nu l-am refăcut la ei. Sâmbătă când m-am dus la clinică să îmi iau fișa cu rezultatele și când i-am zis că nu vreau să-l refac la ei, era foarte nervoasă și mi-a zis că ei suna DSP pentru că normal trebuia să stau în izolare că nu aveam voie să părăsesc domiciliul. Prin urmare am fost la o altă clinică, la Suceava și l-am refăcut, rezultatul: negativ. Deci eu nu aveam absolut nimic, ei voiau doar să-mi ia banii”, se plânge femeia.

Aceasta spune că altfel nu își explică cum este posibil ca rezultatul testării sale să iasă pozitiv, apoi negativ după 14 zile de carantină, apoi iar pozitiv și la doar o zi diferență să fie testată negativ.

„Vineri mi l-au dat pozitiv și sâmbătă când am fost la Suceava mi l-au dat negativ”, mărturisește femeia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *