Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, la data de 11 aprilie, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 19.750 de lei. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
În jurul orelor 22.15, au fost observate, în apropierea malului râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Santa Mare, judeţul Botoşani, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, patru persoane care încărcau colete voluminoase într-un autoturism.
La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de configuraţia terenului, persoanele au abandonat coletele și autoturismul, trei dintre acestea reuşind să treacă în R. Moldova cu ajutorul unei bărci, iar o persoană a fugit în pădurea din apropiere. Deoarece cei în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în acele colete erau transportate ţigări, fiind stabilită cantitatea de 40.000 de ţigarete (2.000 de pachete), în valoare de 19.796 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, poliţiştii de frontieră au indisponibilizat la sediul instituţiei şi autoturismul, cu o valoare estimată la aproximativ 7500 de lei.
„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau iesirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, spune purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Minodora Răcnea.
Dupa toti se trage, doar dupa Laurentiu din strada Maramures numarul 8 nu trage nimeni, el si-a platit „taxele”. Isi aduce „marfa” cu busul sau BT 15 ANM sau cu jeepul BT 08 YWJ fara probleme. Le distribuie la magazinul sau AdVice shop de pe Marchian, langa agentia imobiliara Venus. Depozitul il are acasa. DAR NU STIE NIMENI NIMIC DE EL!!!
Ce contribuabil onest!