Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, crede că din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
„Am văzut că (…) Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare şi indicaţie pentru grupa de vârstă 12-15 ani, ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA şi cu siguranţă şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie şi să şi facem acest tip de vaccinare”, a spus medicul militar la Digi 24.
Pe de altă parte, el a menţionat că nu au fost anulate programări pentru doza de rapel cu vaccinul AstraZeneca, transmite Agerpres.
„În momentul de faţă nu, (…) pe 14 este prima zi în care se face. Erau în jur de 9.000 de persoane programate. Eu sper ca oamenii să nu îşi anuleze programarea pentru că ar fi păcat să pierdem nişte beneficii”, a spus Gheorghiţă care a amintit că România are circa 750.000 de doze de vaccin AstraZeneca.
„Mâine o să facem o evaluarea a tuturor centrelor de vaccinare. În primul rând, trebuie să înţelegem că din 14 (aprilie- n.r.) încep rapelurile. Trebuie să funcţioneze pentru că oamenii au nevoie să îşi completeze schema de vaccinare. Pe de altă parte, acolo unde activitatea este într-adevăr scăzută, avem mai multe opţiuni: prima- alocarea unui alt tip de vaccin şi ne gândim la Johnson and Johnson, unde se administrează o singură doză şi atunci nu există riscul ca la rapel să se încurce tipurile de vaccin pentru că şi aceasta a fost o problemă (…). A doua posibilitate (…) personalul vaccinator (…) să fie inclus şi în echipele mobile care să asigure vaccinarea în diverse locaţii- operatori economici, în penitenciare, sunt foarte multe servici care au nevoie de vaccinare cu echipe mobile”, a explicat medicul militar.
Sursa: StirileProtv