Accident cu pagube materiale pe un drum din județul Botoșani, produs de un șofer băut. Bărbatul de 34 de ani, din comuna Mihăileni, se deplasa cu autoturismul pe pe Drumul Județean DJ 29 C, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu cu un stâlp de electrictate. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.