FC Botoșani a reușit să se califice în play-off-ul Ligii 1 după ce a remizat, 1-1, cu FC Voluntari, în ultima etapă din sezonul regulat. La finalul partidei, Andrei Chindriș, fundașul formației moldave, a avut un mesaj indirect pentru patronul Valeriu Iftime. Andrei Chindriș (22 de ani) a fost transferat de FC Botoșani, liber de contract, la începutul lui 2017, de la Universitatea Cluj. Acesta mai are contract până în 2022 cu gruparea din Moldova. FC Botoșani se află pe locul 6 din Liga 1, cu 42 de puncte obținute după 30 de meciuri jucate.
Andrei Chindriș, mesaj pentru Valeriu Iftime
Fundașul moldovenilor s-a declarat fericit pentru faptul că FC Botoșani s-a calificat, din nou, în play-off și susține că așteaptă să primească prima promisă de patronul Valeriu Iftime.
„A fost un sezon lung, o luptă grea, cu multe echipe implicate. Ne bucurăm că am repetat performanţa de anul trecut. Toţi ne-am bucurat, e normal. Au reuşit ceva important pentru Botoşani. Fără şampanie în vestiar, ce urmează nu ştiu. În play-off va fi destul de greu, noi vom încerca să câştigăm totul. Obiectivul e să luăm cât mai multe puncte. Prima este promisă, aşteptăm să vină”, a declarat Andrei Chindriș, la finalul remizei cu FC Voluntari.
Marius Croitoru, reacție dură după calificarea în play-off
Deși este mulțumit de performanța echipei sale, Marius Croitoru, antrenorul lui FC Botoșani, a avut un mesaj dur pentru cei care spun că formația moldavă o va ajuta pe FCSB să câștige campionatul.
„A fost un obiectiv această calificare în play-off. Este meritată, este munca de 30 de etape. Nu pot decât să îi felicit pe jucători. Nu este ușor să te antrenezi zi de zi la Botoșani Am făcut o singură schimbare în meciul cu Voluntari, fundași centrali nu aveam. Nu am avut jucători de atac. S-a terminat totuși bine. Nu aveam de ce să risc la 1-1. Jucătorii au făcut ce le-am cerut.
Nu am niciun procent din meritul acestei calificări în play-off. Eu am doar câteva idei. Vin zi de zi la antrenamente, îi stresez, mă țin de ei, mă suportă. De aia rezultatele sunt ale lor. Rezultatele bune, că atunci când nu câștigă, eu sunt vinovat.
Mi-e greu să spun, sunt echipe bune în play-off, primele 4 cel puțin. De aia ne-am dorit să ne calificăm, să evităm problemele play-out-ului. Numai niște oameni proști se pot gândi că eu sau patronul le zicem la jucători să o lase mai ușor cu FCSB”, a spus Marius Croitoru.
Sursa: Pro Sport