Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a vizitat șantierul de pe drumul județean 293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, unde lucrările sunt în plină desfășurare, potrivit unui comunicat remis de CJ. Drumul are o lungime de 6,65 kilometri,
„Așa cum am promis, biroul meu va fi în județ. Am ținut să verific ritmul lucrărilor de pe DJ293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, pentru că și locuitorii de aici au nevoie de drumuri bune. Constructorul lucrează, în prezent, la structura drumului. Obiectivul nostru este să aducem cât mai multe drumuri județene de la stadiul de piatră la asfalt”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, consideră că acest drum este foarte important pentru dezvoltarea zonei. „Este un proiect mult așteptat de către locuitorii celor două sate ale comunei Coțușca. El va face legătura între două axe rutiere importante ale județului, DN24C, care este paralelă cu frontiera României și DJ282, Drumul Vămii, ce urmează să fie modernizat în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.
Modernizarea drumului DJ293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, presupune lucrări la structura căii de rulare, care a fost lărgită, precum și turnarea a trei straturi de asfalt. De asemenea, se vor reface șanțurile, rigolele și drenurile.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 18 milioane de lei, aproximativ 70% fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar restul din bugetul județean