Mai multe grădinițe din județul Botoșani sunt deschise pe perioada vacanței de primăvară anunță Ministerul Educației. Potrivit MEC, un număr însemnat de grădinițe din sistemul de educație vor funcționa în țară și pe perioada vacanței de primăvară, cu avizul direcțiilor de sănătate publică.
Numărul acestora este diferit de la o săptămână la alta, în funcție de solicitări și de capacitatea grădinițelor de a asigura resursa umană. La nivelul județului Botoșani vor funcționa între 5 și 9 aprilie un număr de 12 grădinițe, în perioada 12-16 aprilie vor fi deschise 47 , în perioada 19-23 aprilie un număr de 42 de grădinițe iar în perioada 26-29 aprilie, nouă grădinițe vor fi deschise.