Artistul de 29 de ani din Botoșani, care a cântat alături de Nelu Ploieșteanu, este devastat de durere la moartea acestuia. Gabriel Graur susține că mereu l-a avut drept model de urmat pe Nelu Ploieșteanu, iar visul său, de a cânta alături de el, i s-a împlinit. Despre omul Nelu Ploieșteanu are de asemenea cuvinte de laudă. Povestește că era un om blând, foarte înțelept.
„Astazi lumea artistică este in doliu si mai săracă cu încă o nestemata a muzicii lautaresti. V-am îndrăgit încă din copilărie de la primul cântec auzit si am iubit din tot sufletul meu modul dumneavoastra de a va exprima, de a ajunge la inimile oamenilor. Dumnezeu a facut ca dintr-o întâmplare sa va întâlnesc și sa va cunosc îndeaproape ca si artist ,dar mai ales ca om ! Ce OM !Cuvintele dumneavoastra rostite cu atâta blândețe și înțelepciune imi vor răsuna in minte si ma vor călăuzi toată viața. Ati fost si veti fi modelul meu de urmat in viata ,la toate capitolele ,sunt mândru că v-am cunoscut si va multumesc încă o dată. Ati scris istorie si veti rămâne în sufletul oamenilor prin cântecele dvs minunate si pline de sens”, spune Gabriel Graur.
Gabriel cântă melodii de petrecere și reușește să ridice oamenii la dans la fiecare eveniment la care ia parte. Piesa interpretată de cei doi se numește Cu drag, lume, vă cântăm!