Soția primarului comunei Rădăuți Prut, Viorel Nichiteanu, este acuzată de infracţiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu. Viorica Nichiteanu a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, după mai multe falsuri pe care le-ar fi făcut în primăria condusă de soțul ei.
Anchetatorii susțin că botoșăneanca, în calitate de inspector taxe şi impozite din cadrul Primăriei comunei Rădăuţi Prut, în perioada februarie 2008 – aprilie 2014, prin încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, ordonanță care era în vigoare la data comiterii faptelor, a întocmit în fals un număr de nouă certificate de atestare fiscală
pentru nouă persoane fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la faptul că solicitanţii nu figurează cu debite fiscale în evidenţa primăriei la data emiterii acelor certificate de atestare fiscală, deşi aceştia figurau cu debite fiscale, înscrisuri ce au fost folosite ulterior la un cabinet notarial pentru întocmirea unor contracte de vânzare – cumpărare având ca obiect terenuri agricole.
Potrivit actului normativ invocat de procurori, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.