Adolscentul din Botoșani care în luna septembrie a anului trecut și-a înjunghiat un coleg de liceu a fost condamnat, joi, de magistrații Tribunalului Botoșani. Eduard Petrișor Crețu, în vârstă de 17 de ani, din oraşul Săveni, a fost condamnat, în primă instanță, la doi ani de detenție într-un penitenciar de minori și tineri pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
Pe 30 septembrie, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla în apropierea Liceului Dr. M. Ciucă din oraşul Săveni, pe fondul unor relaţii conflictuale, adolescentul a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit tip briceag unui alt elev, în vârstă de 15 ani.
Cutremurător! Elev de 15 ani de la un liceu din Botoșani, înjunghiat de un coleg. I-a aplicat cinci lovituri de cuțit