Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, condamnă implicarea politicului în protestele anti restricții care au avut loc la Botoșani. Acesta a decarat că dreptul de a protesta este un drept asigurat de constituție, cu care este de acord, însă își dorește ca ingerința politicului la astfel de acțiuni să fie zero. Șoptică a acuzat faptul că în astfel de acțiuni sunt implicați și copii.
”Aceste proteste trebuiesc autorizate, iar din câte știu se pregătește unul sâmbătă. Sunt implicate și partide politice, lucru care este complet greșit, pentru că au de suferit mulți oameni din pricina COVID. Și mi-aș dori ca nu cumva să ajungem în situația ca și participanții la aceste mitinguri să aibă de suferit”, a spus Șoptică.