Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul Germaniei, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, pe 31 martie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia, F.N., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 48 de ani.
”La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă, la data de 25.03.2021, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţi, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Germaniei”, a precizat Răcnea.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.