Mihaela Viorica Stoiciuc, o femeie de afaceri care deține un loc de joacă în Botoșani, spune că nu a fost consultată când s-a luat decizia de închidere a afacerii și că se simte amăgită de măsurile nepredictibile luate de autorități.
„Eu înțeleg că s-au închis afaceri pe motivul pandemiei. E normal să protejezi când e nevoie. Ce nu înțeleg eu este de ce nu sunt protejați și cei închiși? Suntem închiși cu forța, fără a fi consultați și fără drept de apel din 16 martie 2020. Nu putem să renunțăm la afaceri și la chirii în mod civilizat pentru că, de fiecare data, am fost închiși pentru o lună, cu speranța că apoi vom reveni. Avem contracte cu clauze care nu permit acest lucru fără consecințe financiare crunte”.
Potrivit romanialiberă.ro, ca și în alte domenii, se pare că invocarea clauzei de forță majoră prezentă totuși în multe contracte, nu funcționează. Nici măcar statul, cel care a impus restricțiile nu este mai îngăduitor.
„Suntem amăgiți așa de un an de zile. Nu am observat la reprezentanții instituțiilor statului să se comporte ca și cum ar fi pandemie, dimpotrivă. Conturile se blochează, controalele ucid, amenzile curg gârlă ilegal, ne târâim prin instanțe pentru dreptate, impozitele curg la aceleași valori. După 12 luni pur și simplu nu există nicio strategie, nicio direcție, nicio măsură economică pentru cei ca mine”, spune Mihaela Stoiciuc.