Doi fraţi care au furat geanta unei femei care era la mormântul unui membru al familiei sale și i-au luat, apoi, banii de pe card au fost condamnați definitiv, luni, de Curtea de Apel Suceava. Iulian Roşu au fost la pedeapsa de 8 ani şi 20 zile închisoare, iar fratele său, Lucian Roșu, la 10 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare.
Pedepsele sunt foarte mari pentru că botoșănenii sunt recidivişti, iar magistrații din Suceava au ținut cont și de alte condamnări ale acestora, care au avut loc în 2019.
În urmă cu cinci ani, cei doi frațui u profitat de neatenţia unei femei care şi-a lăsat geanta nesupravegheată în cimitir. Ei și-au însușit poșeta, au căutat prin ea şi au găsit portofelul în care era cardul femeii, dar şi un bileţel cu codul PIN. S-au dus la un bancomat şi au scost toţi banii, adică suma de 2.000 de lei.
Prinşi de poliţişti, cei doi hoți au fost acuzaţi de furt calificat şi trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, iar procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pentru accesare fără drept a unui sistem informatic.