Budăi: „Datorie cât jumătate din PIB! Fără creșteri de pensii și salarii, fără să apară vreo autostradă sau vreun spital!”

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, atrage atenția guvernanților că nivelul datoriei publice bate record după record, de aproape jumătate din PIB al României, cu implicații pentru mai multe generații!

“Partidul Social Democrat a preluat datoria publică la 37% din PIB și a lăsat-o la 35%, când a plecat de la guvernare. Cu toate astea, aduceți-vă aminte câte critici primeam zilnic din partea Opoziției, dar mai ales din partea actualului prim-ministru, că PSD se împrumută atât de mult, că din cauza noastră vor plăti copiii și nepoții noștri! Ei bine, PNL a dus datoria publică la, atenție, 48% din PIB! Îi mai auziți pe liberali zicând ceva acum, când au îndatorat țara record?!”, precizează vicepreședintele Marius Constantin Budăi.

Mai mult, atrage atenția liderul social-democrat, împrumuturile au loc în condițiile în care alocațiile, salariile și pensiile au fost înghețate, iar investițiile mari lipsesc cu desăvârșire.

„Guvernare pe datorie! Atât poate noul CDR (PNL-USRPLUS-UDMR)! Fantasticul premier dezertor, Vasilică Cîțu, ne îndatorează copiii și nepoții, amanetând viitorul economic al țării noastre. Acei copii și nepoți, Cîțule, pentru care ai refuzat să găsești soluții să le dublezi alocațiile! Fără creșteri de pensii și salarii, fără să apară vreo autostradă sau vreun spital și fără vreo investiție notabilă pentru pandemie!”, concluzionează deputatul Marius Constantin Budăi.

Sursa: comunicat PSD

 

2 thoughts on “Budăi: „Datorie cât jumătate din PIB! Fără creșteri de pensii și salarii, fără să apară vreo autostradă sau vreun spital!”

  1. De ce nu spuneti domnule Budai ca sarabanda imprumuturilor a inceput cu elan in perioada cand dumneavoastra erati la guvernare, imprumuturi care au fost folosite pentru a mitui electaratul cu salarii si pensii, mariri care nu aveau acoperire in evolutia economica a Romaniei, care nu se regasesc in investitii (poate doar la cele opt spitale regionale,plus cel metropolitan), pomeni ce au continuat si in 2020 prin legi populiste ale parlamentului condus de stiti dumneavoastra cine, in plina criza pandemica si pe care cereti guvernului actual sa le aplice. S-a ajuns sa se aplice cresteri la cresteri plus restituire ceditelor scadente. Daca nu se pune PUNCT, tindem la cheltuieli exponentiale (cred ca stiti asta , fiind economist) lucru CATASTROFAL pentru Romania. La catastrofa indusa de dumneavoastra s-a adunat si ce produsa de pandemie. Clar?

  2. Un taran de la dracsini,fara educatie si cultura,submediocru cu greu poate fi numit domn,ca sa nu mai spun ca se mai vad urmele de la opinci.Va dati seama ce adunătură de impostori si cretini este psd dacă acest maimutoi își dă cu părerea despre orice,el care a tarait o școală cu porcul la 47 de ani,vai de steaua lui,păcat ca exista prosti care îi miros besinile politice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *