Programul ”Noua Casă” începe vineri, când băncile participante în program primesc dosarele de credit, potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane putând beneficia de împrumuturi, în condiţiile unui plafon de garantare de peste 1,5 miliarde de lei. Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor, urmând ca aplicaţia informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank.
Beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului următoarele tipuri de locuinţe:
-locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
-locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
-alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.
Beneficiarii Programului pot fi persoane fizice ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
-la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţa, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţa, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţa utilă mai mică de 50 mp;
-achiziţionează în cadrul Programului o singură locuinţă, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legi;
-are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.
Sursa: news.ro.