Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor anunță organizarea interviurilor pentru acordarea binecuvântării celor care doresc să se înscrie la examenul național de titularizare în învățământul preuniversitar, disciplina Religie ortodoxă, sau pentru cei care o predau deja, în vederea înscrierii la diferite etape de mobilitate și de perfecționare didactică în anul școlar 2021-2022.
Arhiereasca binecuvântare va fi acordată candidaților din județele componente ale Arhiepiscopiei Iașilor, în municipiile reședință de județ, de către o comisie formată din reprezentantul Centrului eparhial Iași, inspectorul pentru disciplina Religie și un profesor metodist, după următorul program:
- Botoșani: luni, 5 aprilie, sediul Protopopiatului Botoșani, ora 10.00;
- Iași: marți, 6 aprilie, Colegiul Sf. Nicolae (Iași, str. Agatha Bârsescu nr. 9), ora 09.00;
- Piatra Neamț: joi, 8 aprilie, sediul Protopopiatului Piatra Neamț, ora 10.00.
Candidații laici, care solicită binecuvântare, vor susține un examen psihologic compus dintr-o parte scrisă și un interviu, în urma căruia se va elibera un aviz psihologic. Avizul psihologic se poate obține și până la data interviului, de la Cabinetul Psihologic Atest din Iași, bld. Ştefan cel Mare și Sfânt, nr. 8, etaj 2, cam. 14, e-mail: [email protected],
Acte necesare pentru obținerea arhiereștii binecuvântări pentru predarea disciplinei Religie ortodoxă, în diferite etape de mobilitate didactică
I. Profesori:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan (în care candidatul precizează că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice);
- Copie a actului de identitate;
- CV-Europass;
- Recomandare de la preotul paroh din parohia de domiciliu sau de la părintele duhovnic;
- Recomandare de la preotul paroh al parohiei pe raza căreia se află școala unde a predat în ultimul an (de la toți preoții parohi ai parohiilor pe raza cărora se află unitățile școlare/structurile unde a predat în ultimul an);
- Memoriu de activitate pentru ultimul an școlar vizat de conducerea școlii/școlilor unde a predat în ultimul an, precum și de responsabilul cercului pedagogic.
II. Profesori de la Seminariile/Liceele Teologice:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan (în care candidatul precizează că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice);
- Copie a actului de identitate;
- CV-Europass;
- Recomandare de la preotul paroh din parohia de domiciliu sau de la părintele duhovnic;
- Memoriu de activitate pentru ultimul an școlar vizat de directorul unității școlare și de responsabilul cercului pedagogic;
- Acordul scris al directorului Seminarului/Liceului Teologic unde dorește să aplice.
III. Absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan (în care candidatul precizează că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice);
- Copie a actului de identitate;
- CV-Europass;
- Recomandare de la preotul paroh din parohia de domiciliu;
- Recomandarea spiritualului facultății de teologie (pt. absolvenții din anul universitar curent);
- Recomandarea părintelui duhovnic (pt. absolvenții din anii anteriori).
IV. Absolvenți în alte centre universitare din cuprinsul Patriarhiei Române:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan (în care candidatul precizează că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice);
- Copie a actului de identitate;
- CV-Europass;
- Copii ale diplomei de licență și a suplimentului la diplomă;
- Documentul prin care s-a acordat binecuvântarea[1] Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru efectuarea studiilor de teologie în cadrul altor facultăți din cadrul Patriarhiei Române;
- Recomandarea preotului spiritual/al tutorelui din cadrul facultății absolvite, prin care să se sublinieze calitățile pedagogice ale candidatului, conduita sa ireproșabilă, implicarea în activitatea misionară a Bisericii pe parcursul studiilor (pt. absolvenții din anul universitar curent);
- Recomandarea părintelui duhovnic (pt. absolvenții din anii anteriori);
- Recomandare paroh din parohia de domiciliu, iar dacă a mai predat în ultimul an, și recomandarea de la preotul paroh al parohiei pe raza căreia se află școala.
V. Preoți:
- Cerere adresată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan (în care candidatul precizează că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice);
- Copie a actului de identitate;
- CV-Europass;
- Recomandare protopopiat (cu precizarea expresă a etapei de mobilitate didactică sau a gradului didactic);
- Raport privind activitatea catehetică desfășurată în parohie, vizat de protopop și de responsabilul pentru cateheză la nivel de protopopiat;
- Memoriu de activitate pentru ultimul an școlar vizat de directorul unității școlare și de șeful de cerc pedagogic.
Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor
[1] Dacă acest document nu poate fi disponibil în original, este valabilă și o copie, dar însoțită de un memoriu, din partea candidatului, referitor la contextul care a determinat absolvirea respectivei facultăți de teologie.