Zeci de botoșăneni au găsit bombe în grădini și gospodării, în timp ce efectuau lucrări agricole. Lucrările agricole de primăvară aduc, uneori, la suprafață urme ale conflictelor militare. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, numai anul trecut, au fost descoperite 30 de astfel de elemente (proiectile de diferite tipuri și calibre, grenade de mână, cartușe, focoase), pe raza localităților Flămânzi, Copălău Mihai Eminescu, Vorona, Văculești, Botoșani, Ungureni și Darabani. Cele mai multe elemente de muniție au fost aduse la suprafață în timp ce oamenii pregăteau terenul pentru a fi cultivat.
Muniția, aflată într-o stare avansată de degradare, era deosebit de vulnerabilă în cazul în care ar fi fost mânuită de către persoane neavizate.
Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.
„Atenție! O simplă mișcare a muniției din poziția în care se găsește poate declanșa explozia!”, spun pirotehniștii.