Municipiul Botoșani este pentru a doua zi consecutiv cu rata de infectare COVID 19 de peste 3 la mia de locuitori, însă nu au fost dispuse măsuri restrictive . Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, a declarat că rata de infectare se stabilește, de marți seară, după o nouă formulă de calcul, fapt pentru care până vineri nu se vor dispune măsuri la nivelul municipiului Botoșani, chiar dacă numărul infectărilor este în creștere.
”A venit o hotărâre prin care rata de infectare cumulată pe 14 zile se calculează până în urmă cu 72 de ore. Înseamnă că noi am făcut calculul pe perioada 9-21 martie, nu calculul pe care îl făceam de obicei, inclusiv ziua de ieri (nr.marti). Dată fiind noua formă de calcul, am hotărât ca 48 de ore să monitorizăm situația la nivel de județ, iar vineri va fi hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Posibil să intre municipiul în scenariul roșu. Trendul este ascendent în momentul de față al numărului de cazuri. Marți am avut 100 de cazuri la nivelul județului, astăzi avem 85. Sunt multe cazuri, având în vedere că este prezentă tulpina britanică la nivelul județului Botoșani, cu rată de contaminare foarte mare, clar modul de răspândire este rapid. Încă îmi doresc să avem o situație favorabilă, nu o incidență peste 3 în municipiu”, a spus Monica Adăscăliței.
În cazul în care se vor decide noi restricții, cea mai afectată va fi activitatea HoReca. În municipiul Botoșani, incidența a fost marți și miercuri de 3,03 la mia de locuitori.