Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autovehicul, deşi nu deţine permis de conducere, potrivit unui comunicat al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, pe 23 martie, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Dersca, județul Botoşani, un autovehicul marca Mercedes Sprinter, condus de C.M. în vârstă de 51 de ani.
Cu ocazia controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, se mai arată în informare.