Fostul primar al Iașului Constantin Simirad, în vârstă de 79 de ani, originar din Botoșani, este în stare gravă la ATI, Spitalul de Neurochirurgie după ce a fost confirmat cu COVID-19. El s-a retras din viața publică de mai multă vreme, în urma unor probleme de sănătate. Potrivit bzi.ro, Constantin Simirad, s-a născut la data de 13 mai 1941 în satul Coțușca (județul Botoșani). A absolvit cursurile Liceului „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Național) din Iași și apoi Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1965).
După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor de matematică la Liceul din Dorohoi (jud. Botoșani) (1965-1968). În anul 1968, a fost angajat ca asistent universitar de matematică la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, ajungând până la gradul didactic de conferențiar doctor.
Între anii 1973-1975, a fost detașat ca profesor la Facultatea de Matematica din Oran (Algeria). În anul 1979 a obținut titlul științific de doctor în matematică.
Constantin Simirad a intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Alianței Civice (PAC). În anul 1992 a fost ales ca primar al municipiului Iași, candidând pe listele Convenției Democrate Române (CDR). A fost instalat oficial în această funcție la 22 iunie 1992. A fost reales ca primar la alegerile din 1996 (din primul tur cu 71% din voturi), candidând tot pe listele CDR.