FOTO! Personalități din spațiul francofon, prezente la Botoșani, la Ziua internaţională a francofoniei şi Ziua limbii franceze

Ziua internaţională a francofoniei şi Ziua limbii franceze a fost marcată, sâmbătă, la Biblioteca Județeană, de autorități și personalități din spațiul francofon.  La activități au participat Jean-Michel Invernizzi, președinte filialei din România a Uniunii Francezilor de Pretutindeni, Muriel Augry-Merlino, directorul Institutului Francez din Iași, Cătălina Spînu, consilier pentru Protocol, relații diplomatice și parteneriate în cadrul Biroului Regional pentru țările Europei Centrale și Orientale al Organizației Internaționale a Francofoniei și Bruno Demail, jurist, mediator și negociator internațional, reprezentant al Universității București. Din partea autorităților au fost prezenți primarul Cosmin Andrei și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean.

Francofonia este un sistem de valori și repere culturale, pe care, noi l-am îmbrățișat în procesul de zidire al României moderne. Nici nu se putea altfel, pentru că istoria celor două țări are numeroase puncte comune, iar de-a lungul timpului românii au manifestat o afinitate naturală pentru limba și cultura franceză. Nu cred că putea fi un gest mai frumos și un eveniment mai nimerit pentru a marca această sărbătoare decât inaugurarea unui colț de literatură franceză în cadrul Bibliotecii Județene, care va purta numele ilustrului scriitor francez Guy de Maupassant. Sper că acesta va oferi o motivație tinerei generații să îmbrățișeze cu și mai multă convingere limba franceză”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *