Un bărbat din satul Alba din comuna Hudeşti a avut parte de o moarte cruntă pe care el însuşi şi-a provocat-o. Botoşăneanul şi-a tăiat venele de la mână şi apoi gâtul, murind într-o baltă de sânge. Ionel Ştefancu locuia, alături de soţia, în aceeaşi locuinţă cu mama sa. Nu avea copii şi era cunoscut prin sat ca un om liniştit. În ultima săptămână, într-un mod neobişnuit, acesta a băut peste măsură, iar joi seară şi-a tăiat întâi venele de la mâna stângă, iar apoi şi-a tăiat gâtul cu un cuţit. Pe fondul consumului de băuturi, devenise conflictual cu soţia, iar aceasta a plecat de acasă.
Bărbatul de 46 de ani a fost găsit decedat, vineri dimineaţă, când un vecin a intrat în casă să vadă cum se simte. L-a găsit căzut pe podea şi locuinţa plină de sânge. El a alertat-o pe mama bărbatului, iar apoi a sunat la 112.
„Nu avea probleme familiare nu avea certuri în familie aceşti copii au trăit ca în sânul lui Avram,asta e beţia rezultatu a opt zile de băutură. Am intrat în casa l-am apucat de mâna stângă am văzut că e mort,am ieşit afară venea mama sa să-l vadă dacă să aciuat, dar i-am spus Marineta vino încoace, nu o lăsăm să intre în casă, a intrat, no e copilul ei şi când am intrat a doua oară în casă am văzut ca e injunghiat în gât şi cuţitul pus pe plita plin de sânge, după mine este o sinucidere pentru că avea şi venele de la mâna stângă tăiate.Hei!!! Dracul când se ţine de tine nu te lasa până nu rezolvă”, a declarat un vecin al familiei.
Echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului, declansând o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Cadavrul bărbatului a fost preluat de medicii legişti, pentru a fi supus unei necropsii.
Cred ca e vorba ca nu avea probleme familiale. Dar ce mai conteaza ce fel de probleme avea.