Un bărbat din județul Botoșani a ajuns la spital după un accident suferit în propria gospodărie. În vârstă de 44 de ani, bărbatul, din comuna Vârfu Câmpului, a urcat pe o scară cu drujba pentru a curăța copacii, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de șase metri. În cădere, acesta s-a tăiat cu drujba care era în funcțiune. Bărbatul a cerut ajutor la membrii familiei, iar aceștia au apelat la 112 și au solicitat sprijinul cadrelor medicale,
Pacientul a fost transportat la spital cu o plagă tăiată de drujbă la nivelul coapsei drepte, fractură gambă stângă și contuzie la nivelul coloanei vertebrale cervico-dorsală.