Un apreciat profesor din Botoșani s-a stins din viață la câteva săptămâni după ce și-a înmormântat soția, și ea tot cadru didactic, Victoria Vasiliu. Este vorba despre Aristotel Vasiliu, un adevărat artist al județului nostru, care a realizat inclusiv bustul lui Mihai Eminescu de la Grupul Școlar din Vorona.
Vasiliu Aristotel a trecut la cele veșnice pe 15 martie, iar soția sa, învățătoarea Victoria Vasiliu a murit pe 24 februarie.
„Dragii nostri, dragi parinti !!!! L-ai iubit atat da mult pe tata incat l-ai luat si in cer langa tine ! Aseara, tatal meu, prof VASILIU ARISTOTEL a plecat la ceruri alaturi de mama ! Drum lin, Bubu si ai grija de Bica”, este mesajul sfâșietor transmis de fiica celor doi, Magda.
„Domnul profesor Vasiliu Aristotel a fost la noi, la Liceul Pedagogic. Au rămas amintirile și medalioanele cu personalități, pictate de domnul profesor in holul de la intrarea principală in școală. Drum lin, in lumină! Dumnezeu să-l ierte! Cu puțin timp in urmă a plecat pe același drum, al veșniciei, soția sa- o figură distinsă, fostă învățătoare. Dumnezeu să-i primească in Impărăția Sa! Iar noi, cei care i-am cunoscut, să le păstrăm veșnică amintire”, spune Florentina Dănilă.
Doliu în învățământ! O învățătoare din Botoșani s-a stins din viață
A fost un profesor-diriginte exemplar. Dumnezeu sa-l ierte !
Un om de o modestie, bun simt si o sensibilitate rara! A facut cinste acestui oras! Impreuna cu sotia sa( cu aceleasi rare calitati) au alcatuit o familie frumoasa, si-au iubit copiii si nepotii!
Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace!