Inspectoratul Școlar Județean a decis menținerea în activitate, și în anul școlar viitor, a mai multor cadre didactice pensionare. Este vorba de un număr de 21 de cadre didactice pensionare care vor preda, în continuare. Cele mai multe, respectiv opt, sunt în învățământul primar, cinci la educație fizică și sport și câte unul la învățământ primar, mecanică, boiologie, limba română, economie.
”Aceste mențineri au fost aprobate în consiliile de administrație din școli, după care noi, la Inspectoratul Școlar s-a avizat aceste aprobări, în sensul că s-a verificat dacă îndeplinesc condiții. Decizia finală a aparținut consiliilor de administrație din școli”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.